sâmbătă, 20 mai 2017

Baked in Brooklyn (2016)

Gen: Drama, Comedie, Crima

Distributie: Josh Brener, Alexandra Daddario, Paul Iacono, Kitty, Tyrone Brown

Regizor: Rory Rooney [aflat la primul lungmetraj]

Nota Gealapa: 5.80

Un barbat decide sa vanda marijuana dupa ce isi pierde jobul, dar lucrurile scapa repede de sub control cand devine coplesit de amploarea afacerii si de paranoia.

Pentru un proiect independent, acest film nu este rau deloc. Scenariul are momentele lui bune si are destule dialoguri savuroase si scene amuzante. Intriga este si ea destul de originala si creeaza premisele unei comedii bune, dar lipsa resurselor a facut ca mare parte din acest potential sa nu fie fructificat. Austeritatea este evidenta atunci cand cea mai tare masina din film este o... bicicleta.

Distributia, asa cum era normal, este formata din tineri actori necunoscuti, dornici de afirmare. Spre deosebire de cei care aleg filmele horror pentru asta, acestia au ales calea mai grea si anume cea in care trebuie chiar sa interpreteze. Daca protagonistul a fost doar okish, sunt curios sa o mai vad si in alte filme pe Alexandra Daddario, care m-a surprins prin naturaletea ei si a carei prestatie a fost foarte credibila. Aproape m-a facut sa cred ca oricand un fotomodel se poate indragosti de un barbat mediocru.

Chiar daca arata mai degraba a film de televiziune, pot spune ca filmul a fost mai bun decat ma asteptam. Recunosc ca titlul m-a inselat si am crezut ca o sa am in fata inca un film cu si despre gatit, pentru ca e la moda. Din fericire nu a fost cazul si deja filmul a avut cateva puncte in plus de la inceput pentru asta. Cu siguranta merita vazut; odata.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

NetFlash.ro la indemana ta!