Distributie: Brad Pitt, Cate Blanchett, Gael Garcia Bernal, Mohamed Akhzam, Peter Wight
Regizor: Alejandro G. Inarritu [a mai regizat: The Revenant(2015), Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)(2014), Biutiful(2010), Chacun son cinema ou Ce petit coup au coeur quand la lumiere s'eteint et que le film commence(2007), 21 Grams(2003)]
Buget: 25.000.000 $
Incasari: 194.000.000 $
Filmul a obtinut 42 de premii, printre care:
- Best Achievement in Music Written for Motion Pictures, Original Score, Premiile Oscar, USA 2007
- Best Motion Picture - Drama, Golden Globes, USA 2007
- Anthony Asquith Award for Film Music, BAFTA Awards, 2007
- Best Foreign Film (Millor pel·lícula estrangera), ACCEC Awards, 2007
- Movie of the Year, AFI Awards, USA 2007
Nota Gealapa: 7.65
Metascore: 69/100
O familie aflata in vacanta in desertul mexican este lovita de o tragedie care uneste in mod neasteptat patru familii.
Tocmai am vazut o poveste excelenta, pusa in scena magistral de un regizor obisnuit cu succesul. Acest film este un fel de Butterfly Effect, dar mai realist. O poveste despre prietenie, bunatate, prostie, prejudecata, suferinta, dar mai ales ne arata unde poate duce lipsa de comunicare. Filmul socheaza, cucereste si impresioneaza. Cinematografia este superba si scenariul excelent, dar ce m-a lasat fara suflare de cateva ori a fost coloana sonora absolut sfasietoare. Partea japoneza a povestii a fost poate prea... japoneza. Nu imi vine sa cred ca spun asta, dar vulgaritatea din acest segment al filmului este gratuita si inutila.
Distributia este si ea foarte buna. Nu pot sa imi dau cu parerea decat despre partea americana. Cate Blanchett nu este o actrita pe gustul meu, dar aproape ca nu am sesizat-o, pentru ca Brad Pitt a eclipsat aproape pe toata lumea. Am vazut cateva interpretari foarte bune si de la actorii mexicani si cei marocani, ami ales Adriana Barraza, cu al carei personaj am empatizat cel mai usor. Scenariul nu este cel mai generos cu replicile, dar nici un cuvant nu a fost irosit de actori.
In prima faza ne sunt prezentate patru povesti separate, fiecare extrem de puternica, iar cand toate incep sa aiba legatura una cu alta filmul devine aproape de neprivit. E de prisos sa spun ca nu va fi pentru toate gusturile. Este prea realist si incomod. In plus, pentru un film care a fost filmat aproape exclusiv cu o camera de mana, arata excelent. Daca ati facut aceeasi prostie ca si mine si l-ati ocolit pana acum, e momentul sa va rezervati doua ore si jumatate si sa il vedeti. Trailer:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu