Bunul samaritean

Pentru ca au trecut cam 45 de zile de cand sunt pieton, am momente de reverie care ma fac sa oftez cand imi aduc aminte de cate o intamplare petrecuta pe vremea cand eram sofer. Faptul ca am testat recent o masina a amplificat dorul de permisul de conducere. Desi am redescoperit abundenta de femei frumoase din mijloacele de transport in comun, certurile hilare pe locuri sau ultimele noutati in materie de manele care se aud din diverse telefoane, toate astea nu pot suplini sentimentul placut care te incearca atunci cand esti la volan.

Avand in vedere sensibilitatea mea la acest subiect, saptamana trecuta m-am lasat usor angrenat intr-o discutie despre intamplari petrecute la volan in diverse locuri din tara. Am ales una la intamplare pe care sa o impartasesc.

Toamna asta, intr-o vineri, urma sa o duc pe mama la tara dupa ce ieseam de la munca. Pana am ajuns acasa, pana m-am schimbat, pana am mancat, se facuse destul de tarziu, astfel incat am ajuns la destinatie in jur de ora 21.30. Eram foarte grabit sa plec inpoi spre Bucuresti pentru a ajunge la partida de poker intre prieteni care era programata in seara aaceea, asa ca nu am zabovit mai mult de 15 minute si am pornit pe drumul de intoarcere.

Incepuse sa ploua si deja aveam o stare de iritare din cauza asta pentru ca imi planificasem timpul la minut, iar ploaia insemna ca trebuie sa merg o idee mai incet si astfel urma sa imi fie dat peste cap tot orarul meu infailibil. Din satul meu pana la drumul principal care urma sa ma duca la Urziceni sunt cca. 2 km. La intersectia acestor drumuri, am vazut o mama cu un copil in brate. M-am gandit ca e noapte, ploua, e si un copil mic si nu ar strica sa mai fac si o fapta buna, poate cine stie... s-o mai raci cazaunl care ma asteapta pe lumea cealalta. Am oprit si cei doi pasageri au urcat in dreapta.

Studiind-o mai de aproape, am observat ca nu era urata deloc si deja ma intrebam daca nu cumva este doar sora bebelusului. Ma gandeam ca poate e loc de ceva actiune.....ea fiind o fata simpla de la tara....si eu baiat de Bucuresti. Intrasera in actiune aerele de bucurestean prezente in stare latenta in fiecare dintre noi si care din cand in cand lovesc, intocmai ca un vulcan nu foarte activ dar care cateodata erupe fara sa te astepti. M-am decis repede ca nu e momentul pentru asa ceva deoarece ma grabeam.

Toate bune si frumoase pana cand, la aproximativ 3 minute dupa ce au urcat, cel mic a inceput sa planga. Reactia mamei a fost una prompta si a gasit solutia cea mai eficienta sa il faca sa taca: i-a astupat gura........cu un sfarc. Se pare ca ii era foame. La inceput mi s-a parut dizgratios ca sunt martorul unui astfel de evniment. Asta a durat cam un minut. Apoi incercam sa evit sa ma uit in directia aia, gandindu-ma ca nu se face asa ceva, ca o sa se simta ea prost si imi repetam in minte ca nu mai am nevoie de inca o confirmare pentru rezervarea in iad de pe numele meu.

Am legat vreo doua tigari, dupa care partea intunecata a invins. Gandul ca un san troneaza gol langa mine m-a macinat pana cand am inceput sa ma uit, la inceput discret apoi din ce in ce mai insistent. Din fericire, bebelusul era foarte infometat astfel ca am avut timp suficient sa observ ca nu doar trasaturile fetei erau frumoase la pasagera mea, ci era si posesoarea unui san stang foarte atragator. Pentru ca tot nu se satura copilul, a fost nevoita la un moment dat sa schimbe sanul. Probabil se golise rezervorul ala si a trebuit sa treaca pe auxiliar. Cu ocazia asta am putut observa ca si sanul drept era la fel de atragator. Puteai sa juri ca-s gemeni.

O perioada am facut si conversatie in postura asta. Un zambet ciudat imi aparuse pe fata. Lucrurile incepeau sa prinda contur, dar dupa ce a terminat de alaptat a disparut si magia si am inceput sa imi fac procese de constiinta. Ma gandeam ca doar eu puteam sa ma gandesc la asa ceva......ca o asteapta sotul acasa....ca era un copil acolo........

Am fost trezit brusc din starea asta de vocea ei care imi spunea unde anume sa o las in satul care urmeaza. Nu a trecut mult si, probabil observand cum o studiam mai devreme, mi-a adresat o intrebare directa:
- Baiatu', nu vrei sa facem ceva? (contra cost bineinteles)

Dupa o clipa de uluiala in care am analizat situatia si dupa ce am izbutit sa ma abtin sa nu rad, am inceput sa ii fac morala:
- Nu esti sanatoasa? Cu copilul aici? Il lasam pe bord, ce ii facem? etc.

Ma gasisem eu lupul moralist, care mai devreme ma gandeam ca nu e rea deloc si ca nu ar fi rea o experienta de genul asta. Nici pana azi nu am reusit sa imi dau seama daca am refuzat oferta din cauza eticii, din cauza ca ma grabeam sa ajung la poker sau pentru ca era contra cost. Cum etica nu m-a oprit niciodata sa fac ce am crezut eu de cuviinta, trebuie sa fie una din celelalt cauze.