Dogville (2003)

Gen: Drama

Distributie: Nicole Kidman, Paul Bettany, Lauren Bacall, Jean-Marc Barr, Harriet Andersson

Regizor: Lars von Trier [a mai regizat: The House That Jack Built(2018), Nymphomaniac: Vol I(2013), Nymphomaniac: Vol II(2013), Melancholia(2011), Antichrist(2009)]

Buget: 10.000.000 $
Incasari: 16.689.283 $

Filmul a obtinut 21 de premii, printre care:
- Best Film (Bedste danske film), Bodil Awards, 2004
- Palm Dog - 'Moses', Cannes Film Festival, 2003
- Best Foreign Film (Melhor Filme Estrangeiro), Cinema Brazil Grand Prize, 2005
- CEC Award - Best Foreign Film (Mejor Película Extranjera), Cinema Writers Circle Awards, Spania 2004
- Honorary Award, Copenhagen International Film Festival, 2003

Nota Gealapa: 8.15
Metascore: 60/100

O femeie care fuge de mafie este acceptata cu greu intr-un orasel din Colorado, iar in schimb ea accepta sa lucreze pentru ei, dar va afla in curand ca ajutorul acestora are un pret si secretul ei periculos nu este niciodata departe.

De fiecare data cand vezi ca un film este regizat de Lars von Trier, poti fi sigur ca indiferent daca este un film bun sau prost, macar nu este banal. Fie este ceva exagerat de artistic si simbolic, ori este extrem de grafic, oricum are ceva iesit din comun. Dogville este mai degraba o lunga piesa de teatru tv, iar prima parte este destul de anevoioasa. Odata ce te obisnuiesti cu decorul insa, acesta dispare in fundal si uiti ca nu este un film obisnuit si te concentrezi pe actiune, care este surprinzator de brutala. Scenariul este principalul atu al filmului. Este foarte bine scris, fara dialoguri colocviale de complezenta. Ficeare cuvant este bine ales si plin de mesaj.

Oricat de bine scris ar fi fost scenariul, acesta s-ar fi irosit pe mana unor actori nepriceputi, astfel ca Dogville beneficiaza din plin si de talentul unor actori foarte experimentati. Chiar daca acestia nu au stralucit in adevaratul sens al cuvantului, au lucrat foarte bine impreuna si au fost foarte credibili in pielea personajelor lor; atat de credibili ca mi-au dat fiori uneori. Este una din cele ami bune prestatii pe care le-am vazut de la Nicole Kidman, dar acest nivel inalt a fost oferit de mai toata distrubutia. Se vede ca Lars von Trier a scris acest personaj special pentru Kidman. Nu s-a simtit in actul artistic nici una dintre tensiunile de pe platoul de filmare si au fost destule.


Nu este cel mai bun film pe care l-am vazut vreodata, dar la final am ramas uimit, socat, trist, confuz si poate putin suparat pe regizor pentru felul in acre a pus in scena natura umana si pentru ca m-a fortat sa privesc personajele in ochi, pentru ca nu era nici un decor care sa imi distraga atentia. Este un film care merita vazut pentru ca ridica intrebari si creeaza emotie. red ca poate fi definitia sintagmei "film artistic". Quentin Tarantino a declarat despre Dogville ca daca ar fi fost o piesa de teatru ar fi castigat premiul Pultizer. Prin urmare nu doar ca va recomand sa il vedeti, mai degraba va provoc.

Transformer (2017)

Gen: Documentar

Distributie: Janae Marie Kroczaleski, Jane Vande Voorde

Regizor: Michael Del Monte [a mai regizat: Village of the Missing(2019), Transcend(2014)]

Premii:
- Top 20 Audience Favorites - Hot Docs Canadian International Documentary Festival, 2018

Nota Gealapa: 6.65
Metascore: 78/100

In vara lui 2015, fostul pscas marin si halterofil detinator de record mondial Matt "Kroc" Kroczaleski se dezvaluie lumii ca fiind transexual.

Fanii serieri Transformers  trebuie sa stie ca acesta nu este vreun episod al francizei care le-a scapat. Este un altfel de Transformer, mult mai real, cu accente dramatice si un final incert. Acest film nu este un documentar obiectiv si nici nu vrea sa fie. Prezinta un singur punct de vedere, cel al protagonistului asa ca daca alegeti sa il vedeti, asteptati-va sa nu fiti de acord cu tot ce se prezinta. Subiectul este unul la moda si sensibil, asa ca nu prea poti sa ai pareri negative despre acest film fara sa fii considerat un incuiat homofob.

Protagonistul, sau ma rog, protagonista, este Janae Marie Kroczaleski, un fost campion mondial la haltere, detinator de record mondial, care arata exact cum te-ai astepta sa arate un campion la haltere. Acest aspect face ca acest film sa iasa in evidenta. Tranzitia unui barbat cat un munte catre o femeie delicata si sensibila este un spectacol interesant de urmarit, grotesc pe alocuri, fara sens uneori, dar si emotionat din cand in cand. Culmea e ca din ce am putut eu observa, cea mai traumatizata persoana din film nu este eroul principal ci mi degraba cei trei copii ai acestuia care tot timpul au fata aia care transmite ca nu ne alegem parintii si nu putem decat sa ii iubim si sa ii acceptam.

Daca cereti parerea cuiva din comunitatea LGBT va va spune probabil ca este un film superb. O adevarata capodopera care merita apreciere si ne arata chinurile interioare ale unui suflet acre nu a primit corpul corect. La polul opus, homofobii convinsi, adepti ai familiei traditionale dintre un barbat, o femeie si vecini deschisi la minte va vor spune ca acest film este motivul pentru incalzirea globala si origina Corona virus. Este clar ca adevarul este undeva la mijloc. Personal nu cred ca acest film este vreo capodopera si nu il recomand. Pot intelege alegerea acestui caz extrem pentru a fi prezentat, dar consider ca mesajul putea fi transmis intr-un mod mai user friendly.

The Way Back (2010)

Gen: Drama

Distributie: Jim Sturgess, Ed Harris, Colin Farrell, Dragos Bucur, Alexandru Potocean

Regizor: Peter Weir [a mai regizat: Master and Commander: The Far Side of the World(2003), The Truman Show(1998), Fearless(1993), Green Card(1990), Dead Poets Society(1989)]

Buget: 30.000.000 $
Incasari: 24.172.201 $

Premii:
- Top Ten of the Year - Audience Award, CinEuphoria Awards, 2012
- Freedom of Expression - Honorary Award, CinEuphoria Awards, 2012
- Top Ten of the Year - International Competition, CinEuphoria Awards, 2012
- Best Actress in a Supporting Role in a Film (Saoirse Ronan), Irish Film and Television Awards, 2011

Nota Gealapa: 7.75
Metascore: 66/100

Cativa evadati dintr-un gulag din Siberia, merg peste 6500 de km pe jos, pentru a-si gasi libertatea in India.

The Way Back are peste doua ore, dar are un subiect care il face interesant de la inceput pana la final, iar faptul ca povestea este una reala la baza contribuie din plin la acest lucru. In pofida duratei foarte mare, ritmul nu este unul chiar lent si de fiecare data cand incetineste, cinematografia compenseaza din plin. Filmul nu are efecte speciale deosebite, dar nici nu li se simte lipsa. pentru ca scenariul este foarte bun si chiar daca deznodamantul este stiut dinainte, avand in vedere ca vorbim de o poveste reala, se creeaza destul de mult suspans si tensiune, pentru ca regizorula stiut sa tamizeze informatia si sa nu dezvaluie detaliile decat atunci cand a fost cazul.

Nestiind absolut nimic despre acest film inainte sa il vad, distributia a fost o reala surpriza pentru mine. Nu am fost mirat sa vad la lucru intr-un asemenea film actori de prima mana de la Hollywood, ca Ed Harris, Jim Sturgess, Saoirse Ronan sau Colin Farrell. Surpriza a fost sa ii vad langa ei, interpretand personaje la fel d eimportante ca ale acestora, pe compatriotii nostri Dragos Bucur si Alexandru Potocean. Daca cel din urma a avut o prestatie impecabila, din pacate interpretarea lui dragos Bucur a fost una oscilanta, engleza lui cu accent voit rusesc a fost uneori caraghioasa, dar a avut si el momentele lui de stralucire. Pot spune ca in general interpretarile au fost foarte bune, fara ca cineva sa straluceasca in mod special.

Pot spune ca nu se simte deloc pauza de sapte ani pe acre regizorul Peter Weir a avut-o inainte de acest film. El reuseste sa puna in scena foarte bine aceasta poveste despre supravietuire si vointa. Imi place ca nu este un film partinitor sau acuzator la adresacuiva, care nu incearca cu disperare sa sensibilizeze audienta, chiar daca astfel de momente exista, dar in general prezinta povestea destul de obiectuv, focusul fiind pus pe calatoria imposibila a protagonistilor si prea putin pe motivele care i-au adus in aceasta situatie. Mie mi s-a parut un film foarte bun pe care il recomand cu incredere.

Heal (2017)

Gen: Documentar

Distributie: Deepak Chopra, Marianne Williamson, Kelly Turner, Joseph Dispenza, Michael Beckwith

Regizor: Kelly Noonan [aflata la prima experienta ca regizor]

Incasari: 12.668 $

Premii:
- Best Film - Soul In Cinema Award, Maui Film Festival, 2017

Nota Gealapa: 7.25

Un documentar care incearca sa ne poarte intr-o calatorie stiintifica si spirituala, in care sa descoperim ca schimbandu-me perceptia, corpul uman se poate vindeca singur de orice boala.

Un film care abordeaza o tema care a mai fost dezbatuta, dar de aceasta data aceasta abordare este aproape obiectiva si este prima data cand din tabara respectiva vad pareri care nu discrediteaza total medicina traditionala. M-a convins sa renunt la aceasta? Nu, dar m-a convins ca poate fi un sambure de adevar in marturiile pe care le-am vazut, iar daca a reusit sa planteze un sambure de indoiala in mine, care sunt extrem de sceptic, atunci cred ca merita apreciat. Problema principala a acestui film este ca l-am vazut imediat dupa ce am terminat in timp record serialul House, o productie care desi nu este un documentar, pare a fi mult mai bine documentata, iar argumentele stiintifice castiga intotdeauna in fata unor simple marturii. Cel putin pentru creierul meu, dupa un serial ca House, acest film a fost un adevarat paidos.

Regizoarea este debutanta si protagonistii nu sunt actori, dar au o naturalete care ii face sa para onesti. Mi-a placut abordarea lor temperata, putinele argumente si lipsa inflacararii prezente de obicei cand cineva incearca sa iti dea convingerile peste cap. Chiar daca nu m-au converit, pot intelege si tolera faptul ca unii cred cu tarie in astfel de autovindecari miraculoase si nu pot spune cu certitudine ca pentru anumite persoane nu a functionat, ceea ce in sistemul de justitie american este suficient pentru un verdict de nevinovat. Chiar daca as crede, nu as fi capabil de puterea de concentrare si meditatie necesare, astfel ca eu sunt oricum o cauza pierduta si cand o sa racesc o sa ma bazez tot pe Nurofen.

Cred ca merita sa aruncati o privire si la acest film, chiar daca poate parea plictisitor si este destul de rudimentar din punct de vedere tehnic, dar cred ca este ceva adevar acolo. Cel mai rau lucru care se poate intampla este sa deveniti putini mai constienti de puterea vointei proprii si sa va faca macar sa va doriti sa va puneti ceva ordine in ganduri, lucru care nu are cum sa dauneze in vreun fel. Pe de alta parte, daca va stiti usor de influentat, mai bine il ocoliti, ca sa nu ajungeti sa va vindeti casa ca sa mergeti prin Brazilia caitand vraci miraculosi.

House M.D. (2004-2012)

Gen: Mister, Drama

Distributie: Hugh Laurie, Omar Epps, Robert Sean Leonard, Jesse Spencer, Lisa Edelstein

Filmul a obtinut 57 de premii, printre care:
- Best Performance by an Actor in a Television Series - Drama (Hugh Laurie), Golden Globes, SUA 2007
- Best Performance by an Actor in a Television Series - Drama (Hugh Laurie), Golden Globes, SUA 2006
- Outstanding Sound Mixing for a Comedy or Drama Series (One-Hour), Primetime Emmy Awards, 2011
- Outstanding Sound Mixing for a Comedy or Drama Series (One Hour), Primetime Emmy Awards, 2009
- Outstanding Directing for a Drama Series, Primetime Emmy Awards, 2008

Nota Gealapa: 9
Metascore: 75/100

Un medic antisocial, specializat in diagnosticare, face tot ce este necesar pentru a rezolva cazurile complicate care ii ies in cale, folosindu-si ingenizoitatea si echipa pe care o are in subordine.

House face parte din acele seriale din care vedeam episoade random si pe televiziunile romanesti acum foarte mult timp si nu deranja sa vad de mai multe ori acelasi episod. Acum ca l-am vazut cap-coada pot sa spun ca este unul dintre cele ami bune seriale pe care le-am vazut vreodata. Are o lucoare pe care o pastreaza de la primul episod, pana in ultimul seozn. Desi este vorba despre cazuri medicale si cea mai mare parte a actiunii se desfasoara intr-un spital, nu este serialul tipic al genului. Ba chiar, pot spune ca este surprinzator ca la cat de bine este documentat din punct de vedere medical, subiectul principal al filmului nu sunt deloc cazurile prezentate. Sunt abordate relatiile interumane, dependenta, prietenia, iubirea, depresia si multe alte teme, toate dezvoltate foarte bine si atacate din unghiuri foarte originale.

Sunt foarte putine episoade de umplutura, maxim doua pe sezon si chiar daca uneori povestile secundare sunt agasante, acest sentiment dispare repede pentru ca serialul este extrem de bine scris. Personajele sunt dezvoltate foarte bine si cu greu gasesti unul care sa te lase indiferent. Serialul este nemilos de sincer, chiar revoltator in unele momente. Finalurile de sezon te lasa mereu in sevraj dupa inca un episod. Alt lucru admirabil este cantitatea uriasa de umor de calitate, aspect surprinzator pentru un film atat de serios.

Distributia este una foarte buna cu actori experimentati care s-au descurcat foarte bine si aici, dar si cu actori necunoscuti alesi foarte inspirat care dupa ce au stralucit aici, au confirmat potentialul si in proiectele lor urmatoare. Este clar insa ca acest serial se invarte in jurul personajului principal, interpretat de Hugh Laurie, care si-a asumat aceasta responsbilitate si a tras serialul dupa el cu succes, chiar daca acest personaj este total diferit fata de tot ce a facut el in cariera pana atunci. As spune ca s-a descurcat atat de bine incat este nesanatos pentru cariera lui, pentru ca indiferent de ce roluri va avea de acum inainte, trebuie sa fie iesit din comun ca lumea sa nu il identifice cu doctorul House.Am mai vazut intamplandu-se asta si cu alti actori de-a lungul timpului si primul exemplu care imi vine in minte este Ed O'Neill, cel care l-a interpretat ani la rand pe Al Bundy.

Cred ca acesta este primul serial pe medical care are sanse sa fie si pe placul medicilor care imi inchipui ca de obicei nu agreeaza acest gen de productii. Filmul propune mia degraba un anti-erou, un tip care le stie pe toate, dar greseste suficient de des pentru a-ti starni mereu curiozitatea. De asemenea agreabil este si contrastul dintre acesta si toate celelelalte tipologii de medici prezentate. Cantitatea de ironie si tragi-comedie este mult peste tot ce am vazut eu in alte seriale.Imi place ca niciodata nu stii ce urmeaza sa spuna sau sa faca un personaj, iar aceasta prospetime m-a facut sa vreau tot timpul mai mult. Scriitorii merita toate laudele pentru scenariu si pentru documentare, cum la fel merita laude si actorii care au scos la capat o treaba foarte dificila. Recomand acest film cu toata increderea cu mentiunea ca e posibil sa va credeti doctori uneori, dar si sa vi se para ca suferiti de boli inchipuite.