Fracture (2007)

Gen: Crima, Drama

Distributie: Anthony Hopkins, Ryan Gosling, David Strathairn, Rosamund Pike, Embeth Davidtz

Regizor: Gregory Hoblit [a mai regizat: Solving Charlie(2009), Untraceable(2008), NYPD 2069(2004), Hart's War(2002), Frequency(2000)]

Incasari: 91.354.215 $

Premii:
- Domestic Feature Film Award, SOCAN Awards, 2008

Nota Gealapa: 7.60
Metascore: 68/100

Un avocat tanar in plina ascensiune, intalneste un adversar improbabil, in persoana unui criminal manipulator, pe care incearca sa il condamne.

Fracture  este un film absolut corespunzator. Stie exact ce asteapta publicul de la o astfel de intriga si implineste pe deplin aceste asteptari, cu ajutorul unui scenariu bunicel si a unei cinematografii reusite, lucruri care ii confera credibilitate suficienta. Nu este un film de actiune, nu sunt scene cu urmariri de masini sau alte lucruri de acest gen, dar filmele care au in prim-plan un proces bun, in care doua parti se contracareaza reciproc au avut intotdeauna un magnetism propriu si nici Fracture nu duce lipsa de asa ceva.

De ajutor este si faptul ca cei doi protagonisti, dar nu numai ei, sunt actori foarte buni. De partea binelui il avem pe un Ryan Gosling in plina ascensiune, iar de partea intunecata il avem pe Anthony Hopkins, cu un rol care i se potriveste ca o manusa, pentru ca are acest dar de a-ti provoca fiori fara scene grafice neaparat, ci mai degraba psihic, prin lejeritatea pe care o arata in pielea unor astfel de personaje. In afara de cei doi, care au lucrat foarte bine impreuna, ar mai fi de notat si prezenta Rosamundei Pike, cu un personaj fara nici o importanta, dar pe care l-a interpretat binisor.

Nu este un film care sa debordeze de energie pozitiva si habanere insufletite. As spune ca este mai degraba ca un joc de sah, iar acest joc dintre cei doi protagonisti este pur si simplu o bucurie. Ritmul este bun si filmul are suspans din plin. Singurul lucru care m-a deranjat si caruia nu i-am vazut rostul, a fost povestea de dragoste dintre personajele lui Gosling si Pike, dar se poate tolera. IN afara de asta, filmul a fost interesant, inteligibil desi iti provoaca putin mintea si cel mai important, realistic.

The Gambler (2014)

Gen: Drama, Thriller, Crima

Distributie: Mark Wahlberg, Jessica Lange, John Goodman, George Kennedy, Griffin Cleveland

Regizor: Rupert Wyatt [a mai regizat: Captive State(2019), Rise of the Planet of the Apes(2011), The Escapist(2008), Subterrain(2001)]

Buget: 25.000.000 $
Incasari: 39.280.992 $

Premii:
- Location Team of the Year - Studio Feature Film, California on Location Awards, 2014

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 55/100

Profesorul de literatura si pariorul Jim Bennett este inglodat in datorii si imprumuta bani de la mama sa si de la un camatar. Ca sa isi complice situatia si mai tare, se implica intr-o relatie amoroasa cu una din studentele lui. I se iveste insa ocazia de a-si risca viata pentru o a doua sansa.

Ma asteptam sa fie ceva mai bun acest film, dar nu prea a existat stralucire. Pe intreaga durata a filmului a existat senzatia ca din clipa in clipa urmeaza sa explodeze si sa ma dea pe spate, dar aceasta descatusare nu mai vine niciodata. Personajele nu sunt dezoltate suficient, pentru a putea empatiza pe deplin cu ele si in general se umbla cu jumatati de masurain toate aspectele. Filmul nu este nici dramatic pana la capat, nici violent pana la capat si nici distractiv pana la capat. Nu isi asuma pe deplin nici o directie.

Distributia nu este rea deloc, daca luam in considerare nuele ce o compun si de aceasta data cred ca nu este vorba atat despre prestatia actorilor, cat despre faptul ca personajele nu prea se potrivesc cu actiunile care le sunt atribuite. Aceasta discrepanta este cea mai vizibila in cazul personajului principal, interpretat de ark Wahlberg. Tocmai de aceea cel mai credibil in rolul sau si interpretarea care mi-a placut cel ami mult nu ii apartine protagonistului, ci lui John Goodman, pentru simplul fapt ca personajul lui a fost cel mai credibil.

Acest film este ca o atrapa, dar lipsita de umor. Din fericire, are si partile lui bune si chiar am reusit sa ma identific cu anumite aspecte din el. Nu este un film despre jocuri de noroc. Este mai degraba despre a gasi inspiratie si speranta. Pasaje din el si anumite dialoguri pot fi chiar inspirationale, dar acestea sunt destul de rare si nu reusesc sa salveze imaginea de ansamblu a filmului.

Goodfellas (1990)

Gen: Crima, Drama, Biografic

Distributie: Robert De Niro, Ray Liotta, Joe Pesci, Lorraine Bracco, Paul Sorvino

Regizor: Martin Scorsese [a mai regizat: The Irishman(2019), Rolling Thunder Revue: A Bob Dylan Story by Martin Scorsese(2019), Silence(2016), The 50 Year Argument(2014), The Wolf of Wall Street(2013)]

Buget: 25.000.000 $
Incasari: 46.879.633 $

Filmul a obtinut 44 de premii, printre care:
- Best Actor in a Supporting Role (Joe Pesci), Academy Awards, SUA 1991
- Best Screenplay - Adapted, BAFTA Awards, 1991
- Best Costume Design, BAFTA Awards, 1991
- Best Direction, BAFTA Awards, 1991
- Best Editing, BAFTA Awards, 1991

Nota Gealapa: 8.85
Metascore: 89/100

Povestea lui Henry Hill, viata lui in mafie si relatia cu sotia sa Karen Hill si cu partenerii lui, Jimmy Conway si Tommy DeVito, in sindicatul italiano-american al crimei.

Goodfellas este unul din filmele clasice pe care nu apucasem sa le vad, sau eram atat de mic cand l-am vazut incat nu imi aduceam aminte. Astfel, cand a aparut pe Netflix am vrut neaparat sa il bifez si pot sa spun ca a fost o adevarata placere. Desi se intinde bine peste doua ore, nu am simtit cum a trecut timpul. Imi era dor de acest stil clasic si de mana priceputa a lui Martin Scorsese. Intreg filmul emana un aer de scoala veche foarte agreabil. Povestea este foarte captivanta si este sustinuta de un scenariu foarte bun. Nu exista nici un moment mort si nici un cuvant rostit degeaba. NU este chiar la acelasi nivel cu Nasul, dar este extrem de aproape.

Distributia a contribuit si ea din plin la succesul acestui film, care dupa parerea mea a fost prea putin apreciat la vremea respectiva si a castigat prea putine premii importante. Avem ocazia sa vedem in actiune trei actori importanti in floarea varstei, colaborand excelent atat unul cu celalalt, dar si cu cei din rolurile mai mici, toti cu interpretari foarte bune si credibile. Joe Pesci a reusit sa obtina un Oscar pentru prestatia lui, dar dupa parerea mea atat Robert De Niro, cat si Ray Liotta au facut o treaba minunata.

Cand vezi un astfel de film iti vine sa trimiti o misiva cuiva, undeva si sa pui intrebarea aia batraneasca: "de ce nu se mai fac filmele ca altadata?". Un asemenea film justifica aceasta intrebare. Desi sunt convins ca faptele protagonistului au fost dramatizate si glorificate, acest film este totusi o expunere reusita a stilului de viata din mafia acelor vremuri, pe care multi il invidiaza si si l-ar dori si acum.Sunt convins ca toti cei care au participat in vreun fel la realizarea acestui film il au chiar la inceputul cv-ului, indiferent ca vorbim de actori, figuranti sau sunetisti. Este unul din acele filme pe care daca nu l-ai vazut nu poti sa te numesti cinefil adevarat, asa ca daca nu a-ti facut-o deja, trebuie neparat sa va inarmati cu un castron mare de popcorn si sa il vedeti.

Black '47 (2018)

Gen: Drama, Actiune

Distributie: Hugo Weaving, James Frecheville, Stephen Rea, Freddie Fox, Barry Keoghan

Regizor: Lance Daly [a mai regizat: Life's a Breeze(2013), The Good Doctor(2011), Kisses(2008), The Halo Effect(2004), Last Days in Dublin(2001)]

Incasari: 2.073.063 $

Nota Gealapa: 6.85
Metascore: 65/100

In timpul marei foamete din Irlanda, un soldat care a luptat pentru armata engleza in strainatate, dezerteaza pentru a se intoarce alaturi de familia lui.

Acest film seamana izbitor cu filmele romanesti cu haiduci. Se vede tehnologia superioara din zilele noastre, dar daca protagonistul scuipa seminte puteais a ii zici lejer Margelatu. Daca ar fi o balada, Black '47  ar fi un de razbunare. In principiu este un film destul de bun, care m-a tinut in priza pana la final, fara drame secundare inutile, dar si cu o drama principala mult exagerata. Mult prea putine cuvinte si un ritm putin cam lent, care nu compenseaza destul lipsa acestora. Mi-a placut ca durata a fost una rezonabila si finalul este surprinzator si nu iti ofera nici o concluzie definitiva.

Distributia propune cateva nume familiare la nivel mondial, dar care cred ca sunt din top tierul cinematografiei irlandeze. Per total, calitatea prestatiilor artistice este destul de buna. Protagonistii reusesc sa transmita ce si-au propus, dar cu limitarile de rigoare generate de un scenariu care nu este chiar stralucit  si chiar de versatilitatea lor pe alocuri. Brutalitatea filmului este data in parte si de interpretarile acestora, iar chimia dintre ei este decenta, deci i-as nota si pe ei in rand cu filmul. De apreciat la Hugo Weaving, este faptul ca nu este deloc irlandez si a trebuit sa invete dialectul special pentru acest film.

Avand in vedere actiunea si faptul ca nu este un film de Hollywood l-as descrie ca un "potato western", mai degraba decat un "spaghetti western", cu o poveste cursiva, credibila, dar cuprea mult fatalism, in special din partea personajului principal. Ce m-a mai scos din poveste pe alocuri, a fost fizicul extrem de bine intretinut al tuturor taranilor presupus infometati din film, dar pana la urma ce film nu are si micile lui erori. Recomand Black '47, tuturor celor acre vor sa vada un western european, sau un Pinte in engleza.