Bad Times at the El Royale (2018)

Gen: Mister, Thriller

Distributie: Jeff Bridges, Cynthia Erivo, Dakota Johnson, Jon Hamm, Chris Hemsworth

Regizor: Drew Goddard [a mai regizat: The Cabin in the Woods(2011)]

Buget: 32.000.000 $
Incasari: 31.882.724 $

Premii:
- Best Use of Music in a Film, San Diego Film Critics Society Awards, 2018

Nota Gealapa: 7
Metascore: 60/100

1969, cativa straini, cei mai multi cu secrete de ascuns, se intalnesc intamplator la El Royale, un hotel aproape in ruina si cu un trecut intunecat de la lacul Tahoe. Pe parcursul unei nopti, toti isi vor arata adevarata fata, inainte  sa se aleaga praful de tot.

Filmul incepe ca o comedie usurica, dar se transforma repede intr-un haos controlat in care apar elemente noi pana aproape de final, care il fac sa fie aproape epic. Este brutal cand nu te astepti si sunt destule scene care te iau prin surprindere. Fara sa fie ticsit de efecte, sau sa fie foarte dinamic, filmul reuseste sa iti capteze atentia, sa iti starneasca curiozitatea si sa iti ofere suspans in permanenta. Da, are si destule minusuri, dar eu l-am gasit distractiv, amuzant si palpitant.

Distributia este si ea foarte buna si la fel de neasteptata ca scenariul pe alocuri. Chris Hemsworth, Jeff Bridges si Jon Hamm in acelasi film este pe cat de atragator pe atat de surprinzator. Nu sunt interpretarile cele mai de seama ale acestor actori uriasi, dar au prestatii solide, credibile si functioneaza destul de bine impreuna. nici partea feminina a distributiei nu a fost mai prejos, atat Dakota Johnson, cat si Cynthia Erivo, oferin interpretari bunicele si ridicandu-se la inaltimea partenerilor de platou.

E drept ca cea mai interesanta parte a filmului este concentrata in primele doua zeci de mnute, iar apoi urmeaza o scadere in intensitate, dar nivelul ramane unul bun pana la final, cu destule scene bune si in partea a doua. Ca in multe alte cazuri, impresia pe care v-o va lasa acest film este direct proportionala cu nivelul asteptarilor pe care vi-l setati. daca acesta este corect, atunci aveti toate sansele sa il indragiti. Eu il recomand ca fiind un film distractiv si palpitant.

Mowgli: Legend of the Jungle (2018)

Titlu original: Mowgli

Gen: Aventura, Drama

Distributie: Christian Bale, Cate Blanchett, Benedict Cumberbatch, Naomie Harris, Andy Serkis

Regizor: Andy Serkis [a mai regizat: The Ruins of Empires(2018), Breathe(2017)]

Nota Gealapa: 6.95
Metascore: 51/100

Un copil crescut de lupi trebuie sa infrunte un tigru periculos pe nume Shere Khan, dar si propriile origini.

Aceasta este una din povestile care se reface odata la ceva timp, avand astfel destule filme u MOwgli si Cartea Junglei. Anul trecut a fost randul Netflix sa isi incerce norocul, iar rezultatul este un film destul de bun si o varianta a povestii care a devenit una din preferatele mele. Este clar ca nu putem vorbi de originalitate, iar povestea mai pierde din detaliile initiale, dar este ticsit de efecte vizuale, cele mai multe dintre ele excelente, facand astfel filmul sa fie un spectacol din punct de vedere vizual. Nu stiu cat din aceasta varianta mai este un film pentru copii, pentru ca unii prunci mai sensibili s-ar putea sa aiba cosmare cu Baloo, dar mie mi s-a parut foarte interesant filmul si nu m-am plictisit, lucru de apreciat avand in vedere ca vorbim de o poveste respusa de nu stiu cate ori pana acum.

Distributia este destul de ok. Copilul din rolul principal a aparut si in Jumanji, dar si in alte cateva filme, dar inca nu pot spune ca este chiar asa in voga ca Jacob Tremblay de exemplu. Face totusi o treaba decenta si probabil va avea o evolutie buna in viitor. Asigurand vocile partenerilor lui Mowgli, Christian Bale si Cate Blanchett sunt cele mai sonore nume din distributie si necitind inainte cine asigura dublajul, nu le-am recunoscut vocile, ceea ce inseamna ca au facut o treaba foarte buna si au compus un binom de succes. De asemenea, Benedict Cumberbatch face cel mai bun Shere Khan din cati am vazut eu.

Este o abordare diferita a povestii lui Kipling si asta face filmul sa fie interesant si mai bun, pentru ca doar o tanspunere mot a mot ar fi fost plictisitoare. Cred ca e pacat ca WB au ales sa nu elibereze filmul in cinematografe, pentru ca ar fi fost spectaculos de vazut la Imax de exempu, dar fiind un film Netflix, probabil ca a ajuns in acest mod la mai multi oameni. Eu unul vi-l recomand, pentru ca este un film spectaculos si va poarta si putin inapoi in copilarie.

The Guilty (2018)

Titlu original: Den skyldige

Gen: Thriller

Distributie: Jakob Cedergren, Jessica Dinnage, Omar Shargawi, Johan Olsen, Jacob Lohmann

Regizor: Gustav Möller [aflat la primul lungmetraj]

Incasari: 207.140 $

Filmul a obtinut 30 de premii, printre care:
- Best Film - International Competition, Baltic Debuts Film Festival, 2018
- Best Directorial Debut (Gustav Möller), Camerimage, 2018
- Best Foreign Language Film, Film Club's The Lost Weekend, 2018
- Best Actor (Jakob Cedergren), International Film Festival & Awards Macao, 2018
- Best Director (Gustav Möller), International Film Festival & Awards Macao, 2018

Nota Gealapa: 7.35
Metascore: 83/100

Un ofiter de politie de desemnatsa fie dispecer la serviciul 112 intra intr-o cursa contra cronometru dupa ce raspunde unui apel de urgenta de la o femeie rapita.

Daca ati vazut The Call sau Locke, atunci trebuie sa stiti ca acest film este exact la fel doar ca mai bun. Cand spun mai bun, ma refer la faptul ca este mai realist. Este filmat intr-o singura incapere si toata tensiunea este creata exclusiv din dialog, fara scene dinamice care sa il ajute, lucru greu de facut. Scenariul este foarte bun si propune o rasturnare de situatie neasteptata, care contribuie din plin la succesul filmului. Este un film destul de scurt, dar nici nu era nevoie sa se lungeasca mai mult, riscand sa inceapa sa plictiseasca.

Distributia nu imi spune absolut nimic din punct de vedere al numelor. De altfel, pot spune ca prestatia unui singur actor conteaza; cea a protagonistului Jakob Cedergren, restul actorilor avand paritii sporadice, iar unii fiin prezenti doar prin voce. Din fericire, acesta a facut fata cu brio sarcinii de a duce filmul in spate oferind o prestatie foarte credibila. Din pacate pentru el, fata nu il prea ajuta si nu cred ca aceasta interpretare il va face un star international.

Imi inchipui ca bugetul filmului a fost unul foarte mic, dar cu toate astea m-a tinut pe marginea scaunului in tensiune pana la final. Nu am vauzt eu prea multe filme daneze, dar observ ca cel pe care le-am vazut sunt aproape fara exceptie bune. Intr-un astfel de film, doua lucruri erau esentiale pentru a fi un succes. Primul, prestatia actorului principal despre care deja v-am zis ca a fost la inaltime, iar al doilea calitatea editarii sunetului care din fericire a fost si ea excelenta. Prin urmare, va recomand acest film care reuseste sa ofere mult, avand la dispozitie atat de putin.

Birthday Girl (2001)

Gen: Crima, Thriller

Distributie: Nicole Kidman, Vincent Cassel, Ben Chaplin, Mathieu Kassovitz, Kate Lynn Evans

Regizor: Jez Butterworth [a mai regizat: Mojo(1997)]

Buget: 13.000.000 $
Incasari: 16.171.098 $

Nota Gealapa: 6.20
Metascore: 51/100

Viata anosta a unui bancher de trei zeci si ceva de ani din St. Albans este data peste cap de venirea miresei rusesti pe care si-a comandat-o pe internet.

Acest film are o puritate artistica pe care foarte rar o mai intalnesti in filmele de astazi. pana si lucrurile rele care se intampla in el au o inocenta naiva, iar acest asspect vine la pachet cu parti bune si negative. Pe de-o parte este bine ca uneori sa vezi un film curat, dar asta afecteaza credibilitatea si astazi cerintele de la filme sunt mai exigente. Din punct de vedere tehnic nu pot sa spun ca sunt impresionat. In afara de cateva detalii cinematografice bine punctate, filmul este aproape lipsit de tehnologie si mai sunt cateva probleme si de logica pe ici pe colo.

Cel mai bun lucru la acest film mi s-a parut Nicole Kidman, care a avut un rol de stul de ofertant si m-am bucurat sa o vad cu chef de joaca, aratand o parte importanta din ce a facut-o asa cunoscuta. Partea masculina a distributiei nu este la fel de sonora si nici nu s-a ridicat in permanenta la nivelul colegei lor de platou. Ben Chaplin a avut o prestatie oscilanta si un stil d einterpretare putin in afara zonei lui de confort care l-a incurcat in unele momente. Cei doi protagonisti au avut totusi o chimie buna, iar relatie dintre ei face ca acest film sa merite sa fie vazut.

Cred ca nu trebuie ignorat acest film. Este un bun reminder al unei epoci cinematografice ceva mai responsabila si romantica de care nu este bine sa uitam. Sunt destule scene amuzante si suficient suspans incat filmul sa merite o sansa. Singura conditie ar fi sa nu aveti asteptari prea mari si sa fiti dispusi sa mai inchideti ochii din cand in cand la cate o actiune care sfideaza logica.

Behind the Curve (2018)

Gen: Documentar

Distributie: Mark K. Sargent, Jeran Campanella, Dave Chappelle, Robbie Davidson, Hannalore Gerling-Dunsmore

Regizor: Daniel J. Clark [aflat la primul lungmetraj]

Premii:
- Best Documentary, Portland Film Festival, SUA 2018

Nota Gealapa: 6.75

Aveti ocazia sa cunoasteti "flat eartheri" adevarati, un contigent de oameni mic, dar in crstere, care crede ferm intr-o conspiratie care ne ascunde faptul ca Pamantul este plat.

Pentru mine acest film a fost un spectacol si ocazia sa aflu mai multe despre un lucru interesant pe care imi doream ami mult sa il aprofundez. Din punct de vedere tehnic, filmul nu este cine stie ce, ba este chiar simplut si auster, dar este si amuzant, si interesant si chiar scandalos pe alocuri.Este uimitor cum o mana de oameni care sustin ca au stiinta de partea lor frizeaza logica cu atata nonsalanta. Intregul film este un dute-vino intre ratiune si absurd, iar totul culmineaza cu un final apoteotic si foarte amuzant.

Sunt foarte putini oameni din afara cercului celor care cred ca Pamantul este plat care apar in acest film, dar nici nu era nevoie de mai multi pentru ca cei care sustin asta se contrazic singuri de mai multe ori pe intreaga durata a filmului. Avem ocazia sa il vedem pe cel care a fondat aceasta miscare, un fel de rockstar printre ai lui, care cred ca a ajuns intr-un punct in care isi da si el seama de absurdul situatiei, dar nu mai are de ales si trebuie sa pastreze aceasta perdea de fum si sa mimeze ca crede ce spune.

Dupa vreo 30 de minute uiti ca ai in fata un documentar si ai impresia ca urmaresti o comedie, atat de amuzante sunt unele scene. Totusi, raman cu sentimente amestecate legate de acest film. Pe de-o parte este clar ca acest oameni sunt prezentati exact asa cum sunt, poate bine intentionati, dar inadaptati social care si-au gasit refugiul intr-o idee nesustinuta de nici un argument stiintific. Pe de alta parte, este pacat ca se ofera popularizare unei conceptii atat de absurde, iar asta reprezinta un deserviciu pentru intreaga omenire. Este putin trist ca oameni cu asmenea gandire exista.

Cradle 2 the Grave (2003)

Gen: Actiune, Thriller

Distributie: Jet Li, DMX, Marc Dacascos, Anthony Anderson, Kelly Hu

Regizor: Andrzej Bartkowiak [a mai regizat: Maximum Impact(2017), Street Fighter: The Legend of Chun-Li(2009), Doom(2005), Hostage Rescue Team(2001), Exit Wounds(2001)]

Buget: 25.000.000 $
Incasari: 56.489.558 $

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 36/100

Fiica unui hot de nijuterii este rapita, dupa ce acesta fura o colectie de diamante negre, care nu sunt ce par a fi.

Acesta este un film de actiune la prima mana, fara prea multa substanta, dar destul de palpitant, cu scene de actiune bunicele si cateva coregrafii de lupta interesante. Este previzibil, dar este si distractiv. Este un film usurel pe care pana si votantii PSD il pot urmari fara probleme. Nici nu incearca in vreun moment sa para mai mult decat este: un film onest care se incheie intr-o nota placuta de autoironie. Logica dispare pe ici pe colo, dar intr-un astfel de film putem inchide ochii la astfel de detalii.

Distributia este una destul de sonora din punct de vedere al numelor, dar nu vorbim de personalitati care s-au facut neaparat remarcate pentru abilitatile lor artistice. Cei doi protagonisti sunt Jet Li, un luptator bun, dar la fel de expresiv ca un scaun de bucatarie si DMX, un rapper care ca orice star din industria lui acre se respecta, trebie sa bifeze si cateva aparitii cinematografice. Singurul plus la acest capitol a venit din rolurile secundare unde Anthony Anderson si Tom Arnold au asigurat umorul din acest film si fara de care acesta ar fi fost aproape plictisitor.

Nu este un film rau, dar sufera la capitolul originalitate. DMX bate niste oameni, Jet li bate niste oameni, Gabrielle Union se dezbraca si o multime de lucruri sunt aruncate in aer. Acestea sunt ingredientele obisnuite pentru un asemenea film si nici Cradle 2 the Grave  nu se abate de la ele. Nu este un film care sa fi meritat banii de cinema, dar pentru acasa poate fi numai bun in anumite circumstante.

Newness (2017)

Gen: Drama, Romantic

Distributie: Nicholas Hoult, Laia Costa, Danny Huston, Courtney Eaton, Matthew Gray Gubler

Regizor: Drake Doremus [a mai regizat: Zoe(2018), Equals(2015), Breathe In(2013), Like Crazy(2011), Douchebag(2010)]

Nota Gealapa: 6.40
Metascore: 50/100

In Los Angelesul contemporan, doi mileniali care navigheaza printr-o cultura condusa de social media, incep o relatie care le pune la incercare barierele emotionale si fizice.

Din mainile unui regizor specializat in povesti de dragoste de duzina, nu avea cum sa iasa decat un film romantic de categoria B.  Singura sansa a acestui film de a mai lua putin ochii ar fi fost sa fie putin mai grafic, dar nu este cazul. Este o poveste contemporana, ceea ce o face interesanta sii ii da foarte mult potential, dar acesta a fost valorificat doar intr-o mica masura. A predominat in schimb o atmosfera sumbra, aproape deprimanta, nejustificata in cea mai mare parte.

Distributia nu pare una impresionanta la prima vedere, dar actorii au fost cei care au mai ridicat putin nivelul filmului. Am vazut interpretari naturale si credibile si protagonisti cu o chimie decenta intre ei. Dintre toti, as spune ca in centrul atentiei strlucind cel ami tare a fost Laia Costa, cu  prestatie foarte buna plina de sensibilitate si vulnerabilitate, dar si forta atunci cand a fost cazul. La polul opus, cred ca Nicholas Hoult a cam ramas dator in unele scene.

Per total, cred ca este un film destul de agreabil cu cateva lucruri noi si interesante. de exemplu, modul in care au fost filmate foarte de aproape personajele incearca sa ne induca o societate solitara si individuala si da un plus de naturalete filmului. Coloana sonora puncteaza si ea foarte bine in anumite scene. Filmul incepe in forta, dar din pacate se stinge incet spre final. Te face sa reflectezi uneori, dar nu este consistent pana la final. As spune ca merita totusi vazut chiar daca nu reuseste sa pastreze ritmul de la inceput pana la final.

Bright (2017)

Gen: Fantastic, Actiune, Crima

Distributie: Will Smith, Joel Edgerton, Noomi Rapace, Edgar Ramírez, Lucy Fry

Regizor: David Ayer [a mai regizat: Suicide Squad(2016), Fury(2014), Sabotage(2014), End of Watch(2012), Street Kings(2008)]

Buget: 90.000.000 $

Premii: 
- Location Team of the Year - Features, California on Location Awards, 2017

Nota Gealapa: 6.45
Metascore: 29/100

Un politist trebuie sa faca echipa cu un Orc, pentru a gasi o bagheta magica puternica inaintea unor creaturi malefice.

Filmul propune o lume interesanta, nu neaparat originala, dar destul de palpitanta. Din punct de vedere tehnic arata foarte bine, cu efecte vizuale si cascadorii la cel mai inalt nivel. Ce mi se pare mie ca trage in jos aceasta poveste, este faptul pare sa nu aiba inceput si sfarsit. Incepe abrupt fara sa explice suficient cadrul in care urmeaza sa se desfasoare actiunea si are un final fals mult mai un decat cel adevarat. Se anunta un sequel care va lamuri macar problema finalului vag, dar cred ca inceputul este o cauza pierduta.

Distributia este una foarte buna si m-a facut sa cred ca os a vad un film excelent, dar nici macar Will Smith sau Joel Edgertonnu au putut ridica mai mult nivelul. Prestatiile lor sunt in regula, dar mi s-a parut ca a lipsit cumva chimia dintre ei. Lucy Fry are o interpretare copiata parca din Al Cincilea Element, care ii iese destul de bine. Sper ca sequelul care urmeaza sa remedieze si problemele de chimie dintre protagonisti si sa aiba un scenariu acre sa le ofere acestora dialoguri mai putin superficiale.

Una peste alta, este un film distractiv si nu va va parea rau daca alegeti sa il vedeti. are o singura mare problema si anume universul confuz in care s edesfasoara actiunea, dar in rest este in regula. Sunt ceva elemente sociale si rasiale acolo si mici lectii pe care incearca sa le predice fara prea mare succes insa. Daca nu aveti asteptari prea mari, asa cum probabil am avut eu, este posibil sa va placa mai mult decat mie.

Darkest Hour (2017)

Gen: Drama, Biografic, Istoric

Distributie: Gary Oldman, Lily James, Kristin Scott Thomas, Ben Mendelsohn, Ronald Pickup

Regizor: Joe Wright [a mai regizat: Pan(2015), Anna Karenina(2012), Hanna(2011), The Soloist(2009), Atonement(2007)]

Buget: 30.000.000 $
Incasari: 145.843.120 $

Filmul a castigat 52 de premii, printre care:
- Best Achievement in Makeup and Hairstyling, Academy Awards, SUA 2018
- Best Performance by an Actor in a Leading Role (Gary Oldman), Academy Awards, SUA 2018
- Best Performance by an Actor in a Motion Picture - Drama (Gary Oldman), Golden Globes, SUA 2018
- Best Leading Actor (Gary Oldman), BAFTA Awards, 2018
- Best Make Up/Hair, BAFTA Awards, 2018

Nota Gealapa: 7.55
Metascore: 75/100

In mai 1940, soarta Europei de vest sta in mainile prim-ministrului britanic Winston Churchill, care trebuie sa decida daca sa negocieze cu Adolf Hitler, sau sa lupte stiind ca asta ar putea insemna o infrangere umilitoare pentru Marea Britanie si imperiul sau.

Desi incepe intr-o nota umoristica, aproape de caricatura, acest film devine repede foarte serios si ofera o tensiune crescuta pana la final. Fara efecte speciale si alte excese thnologice, acest film reuseste sa fie palpitant exclusiv prin calitatea dialogurilor. Scenariul este foarte bine scris si este ajutat din plin de decoruri si costume. Inteleg importanta momentului prezentat in film, dar mi-ar fi placut ca planul temporal sa fie putin mai extins totusi. In rest, nu i se pot reprosa foarte multe lucruri acestui film.

Distributia poate parea una oarecare la prima vedere, dar Gary Oldman ofera in acest film una dintre cele mai bune interpretari din acriera lui, care i-a si adus de altfel un Oascar. A avut parteneri de nadejde in rolurile secundare care l-au sustinut corespunzator, dar el a dus greul si mare parte din succesul filmului i se datoreaza. Ceilalti actori, desi au avut prestatii solide, au avut mult prea putin timp de ecran pentru a spune ca au facut diferenta in vreun fel, dar l-as evidentia pe Ben Mendelsohn totusi care mi s-a parut ca a facut un King George al VI-lea foarte credibil.

Au mai existat cateva filme care l-au abordat pe Churchill intr-un fel sau altul, dar acesta este cred eu cel ami reusit si as spune si cel mai plin de umor. Nu cred ca aceasta latura sarcastica a lui a fost pusa in valoare mai bine intr-un alt film. Atmosfera potrivita, ritmul bun, un subiect cu miza, decoruri excelente, tensiune, suspans in ciuda deznodamantului cunoscut dinainte; cam acestea sunt coordonatele acestui film pe acre vi-l recomand.

The Photographer of Mathausen (2018)

Titlu original: El fotógrafo de Mathausen

Gen: Biografic, Drama, Istoric

Distributie: Mario Casas, Richard van Weyden, Alain Hernández, Adrià Salazar, Eduard Buch

Regizor: Mar Targarona [a mai regizat: Boy Missing(2016), Die, My Darling(1996)]

Premii:
- Best Production Manager (Millor Direcció de Producció), Gaudí Awards, 2019
- Best Art Direction (Millor Direcció Artística), Gaudí Awards, 2019
- Best Costume Design (Millor Vestuari), Gaudí Awards, 2019
- Best Makeup and Hairstyles (Millor Maquillatge i Perruqueria), Gaudí Awards, 2019

Nota Gealapa: 6.95

Un film bazat pe evenimente reale, care ne prezinta povestea lui Francesc Boix, un detinut spaniol din lagarul nazist de la Mathausen, care incearca sa salveze dovezi ale ororilor comise intre peretii acestei unitati.

Filmele despre perioada nazista care au la baza fapte reale nu cred ca vor inceta vreodata sa starneasca interes si sunt convins ca sunt inca multe povesti interesante nespuse. Iata ca si Netflix abordeaza subiectul, cu destul succes as putea spune. Am vazut un film solid, credibil si suficient de palpitant. Nu am simtit lipsa limbii engleze sau a sclipiciului hollywoodian, iar pentru film cred ca a fost mai inspirata aceasta abordare, dandu-i un plus de credbilitate si onestitate.

Distributia are destule nume importante ale cinematografiei spaniole, cel mai mare dintre acestea fiind si protagonistul filmului. L-am numit aici pe Mario Casas care a avut o interpretare buna, dar fara sa straluceasca pe cat ar fi trebuit. Cele mai bune reprezentatii le-am vazut in unele roluri mici, dar per total prestatiile actorilor au fost reusite, iar chimia dintre ei a fost destul de buna.

Povestea este extrem de interesanta si chiar si numai din acest motiv ar trebui sa vedeti filmul. Din fericire, este pusa in scena destuld e profesionist si va reusi sa va scufunde in atmosfera locului si de asemenea, pregatiti-va si pentru o mana de scene destul de emotionante si chiar grafice. Este un film fara prea multa stralucire, dar solid de la inceput pana la sfarsit si suficient de palpitant incat sa merite efortul de a-l vedea.

Hot Girls Wanted (2015)

Gen: Documentar

Distributie: Farrah Laurel Abraham, John Anthony, Rachel Bernard, Carrie Brooks, Dillion Carter

Regizor: Jill Bauer [a mai regizat: Sexy Baby(2012)]

Nota Gealapa: 6.35

Un documentar despre fete tinere care sunt atrase in industria sexului si despre cat de usor este pentru o generatie dependenta de internet sa ajunga sa apara in productii pentru adulti.

Nu stiu cat de interesat a fost publicul feminin de acest film, dar un documentar despre industria porno este clar ca atrage instantaneu atentia barbatilor. Din pacate, in cea mai mare parte filmul dezamageste. in primul rand, este destul de nisat. Este greu sa pretinzi ca prezinti un adevar obiectiv doar prin ochii catorva fete gestionate de acelasi impresar, sau peste cum preferati sa ii spuneti. Din punct de vedere vizual, filmul nu este foarte ofertant pentru publicul masculin care este mai predispus sa il vada. Are practic o abordare feminina si se adreseaza fetelor, dar cred ca femeile care vor alege sa vada acest film sunt mult mai putine decat barbatii.

Din punct de vedere al distributiei, pot spune ca exista vreo doua fete pe care le-am recunoscut, ba chiar si un film din tineretea mea la care se face referire. Despre prestatia acestora insa, nu prea am cuvinte de lauda. Se contrazic des si vrand sa para profund chinuite d eprobleme de etica si chinuite de alte probleme adanci, reusesc sa fie foarte superficiale si inconstante in ceea ce spun. Oricat d emisogin ar parea, acestea ar trebui sa se concentreze pe cariera pe care si-au ales-o in graba si la care se pare ca se pricep mai bine.

Este greu sa fii neutru incercand sa exprimi o parere despre acest film. Pe de-o parte urmaritorii avizi de productii porno nu vor recunoaste ca este vreo problema cu aceasta industrie, iar pe de alta parte feministele extreme vor veni cu acuzatii de viol si sclavie sexuala. Adevarul este undeva la mijloc si din pacate acest film nu ofera vreun deznodamant in acest sens si nici nu cred ca avea cum. Are destule momente interesante insa, ofera cateva puncte de vedere din interior si o scena chiar m-a emotionat. Am aflat intre timp ca a aparut si un sequel pe care am de gand sa il vad cat de curand, in speranta ca este totusi o idee mai reusit.

22 July (2018)

Gen: Crima, Drama

Distributie: Anders Danielsen Lie, Jonas Strand Gravli, Jon Øigarden, Maria Bock, Thorbjøn Harr

Regizor: Paul Greengrass [a mai regizat: Jason Bourne(2016), Captain Phillips(2013), Green Zone(2010), The Bourne Ultimatum(2007), United 93(2006)]

Buget: 20.000.000 $

Premii:
- Freedom of Expression Award, National Board of Review, SUA 2018
- SIGNIS Award - Honorable Mention, Venice Film Festival, 2018

Nota Gealapa: 6.95
Metascore: 69/100

O poveste in trei parti despre cel mai groaznic atac terorist din istoria Norvegiei, in care au fost ucisi mai mult de 70 de oameni. 22 July arunca o privire asupra dezastrului in sine, asupra supravietuitorilor, asupra sistemului politic norvegian, dar si asupra avocatilor care au lucrat la acest caz.

Acest film este inca un proiect ciudatel de la Netflix. Vorbim de un film despre cea mai mare tragedie a Norvegiei, filmata cu actori autohtoni, dar cu toate dialogurile in engleza. Acest aspect incurca pe alocuri actorii si scade credibilitatea filmului. Povestea este un puternica, dar este pusa in scena destul de stangaci si este mult mai putin impresionanta decat ar fi putut fi. Exista multe scene cu un puernic impact emotional, dar intre ele exista si timpi morti si dialoguri de umplutura. Mi se pare ca subiectul este abordat din prea multe unghiuri, astfel nici unul dintre acestea nu este dezvoltat cum ar trebui si se emana o oarecare superficialitate.

Distributia nu imi spune mare lucru, dar pot sa cred ca sunt actori importanti din Norvegia. Acestia au avuta insa de luptat de la inceput cu un mare impediment: folosirea limbei engleze, in locul celei materne. Chiar daca eforturile lor au dat roade si engleza lor este una destul de buna, pe alocuri se simte ca nu este prima lor limba si este astfel afectata credibilitatea personajelor si profunzimea unor dialoguri.Pot sa inteleg dorinta de a face aceasta poveste cat mai interesanta pentru un public cat mai numeros, dar nu sunt convins ca acesta a fost un compromis inspirat.

Trebuie sa recunosc insa, ca este poate cel mai coerent film produs de Netflix. Paul Greengrass, un regizor foarte experimentat, a tratat evenimentele prezentate si efectele acestora cu foarte mult respect si grija. se pot trage destule invataminte din acest film si pana la final nici folosirea limbii engleze nu mai pare o alegere atat de ciudata. Ca si concluzie, consider ca este un film suficient de interesant incat sa merite sa fie vazut si este o ocazie buna de a afla detalii despre un eveniment ingrozitor destul de recent si care se poate repeta oricand.

Extinction (2018)

Gen: SF, Thriller

Distributie: Michael Peña, Lizzy Caplan, Amelia Crouch, Erica Tremblay, Lex Shrapnel

Regizor: Ben Young [a mai regizat: Hounds of Love(2016)]

Premii:
- Outstanding Achievement in Sound Editing - Sound Effects, Foley, Music, Dialogue and ADR for Non-Theatrical Feature Film Broadcast Media, Motion Picture Sound Editors, SUA 2019

Nota Gealapa: 6
Metascore: 40/100

Un tata are un vis recurent in care isi pierde familia. Cosmarul sau devine realitate cand planeta este invadata de o forta venita sa distruga tot si este nevoit sa lupte din toate puterile pentru a-i proteja pe cei dragi.

In continuare Netflix nu reuseste sa faca un film bun de la inceput pana la final. Ideea filmului este una destul de originala si extrem de atractiva, doa ca pana ti se dezvaluie intriga cu adevarat, apuci sa vezi deja jumatate de film crezand ca ai in fata ceva mediocru. marea rasturnare de situatie de dezmorteste, dar dupa cateva minute de uluiala ajungi sa analizezi detaliile si te indrepti din nou spre senzatia de mediocritate. Din punct de vedere tehnic, filmule ste corect, fara sa exceleze sau sa impresioneze insa. Dialogurile sunt si ele destul de superficiale, iar deznodamantul lasa loc de o continuare, acre sper sa se intample si sa fie mai buna.

Distributia este poate cea mai mare problema a acestui film. Michael Peña este un actor experimentat, dar nu este obisnuit sa duca in spate un film de acest gen. S-a afirmat in comedii, cu un stil propriu, indragit sau detestat, dar pentru filmele de actiune parca nu il ajuta nici fata pentru mai mult de un personaj secundar care moare in prima jumatate de ora. El s-a straduit, dar mi s-a parut destul de departe de zona lui de confort si nu mi s-a parut deloc credibil, cum la fel am avut impresia ca nu a avut o chimie foarte buna cu colegii lui, in special cu Lizzy Caplan cu acre formeaza un cuplu in film.

Tot legat de distributie, pot sa spun ca filmul ar fi fost mult mai distractiv fara copiii actori si eprsonajele lor, care doar se vaita si fac toate lucrurile ilogice doar de dragul de a mai crea putin conflict. de departe cei mai enervanti copii pe care i-am vazut in ultima vreme in filme. In ciuda a ceea a tot ce am spus, cred ca filmul merita vazut, pentru ca ideea care sta la baza intrigii este una foarte buna, aproape de a fi geniala.